insomnia de sâmbătă.

e târziu, dar nu am somn. e întuneric, tot ce văd sunt niște umbre pe un perete, iar mintea mea le găsește fel de fel de semnificații. sunt niște cercuri simple, pline, tăiate de multe linii negre. Îmi e dor de umbrele din casa alor mei. nu erau la fel de multe, iar liniile se întretăiau. aici e o lume mare în care simt că nu cunosc pe nimeni. am momente, ca acum, în care mă simt singur. alte persoane au început ușor-ușor să ia locul familiei. persoane la care încep să țin din ce în ce mai tare. câteodată stau și mă întreb de ce nu am rămas pe canapeaua din ploiești. umbrele erau altfel acolo, dar eu de cercurile negre de aici am nevoie. oricât de închise ar fi, știu că dimineață îmi voi construi propriul imperiu.

 

bucurești, 29 decembrie

Reclame