Se face o lună de când îmi spăl singur hainele și de când am învățat să nu mor de foame. Mai exact, se face o lună de când sunt în București pe cont aproape propriu, o lună în care am mers mult, am văzut multe și am făcut și mai multe.

Apropo de mers, știți cât îmi place să merg pe jos. Coincidență sau nu, pe drumul spre casă trec permanent pe lângă ceea ce peste puțin timp va fi Catedrala Mântuirii Neamului.

Nu vreau să fiu unul dintre cei care se leagă de existența ei și nici nu o să îi neg rolul. Sunt de acord cu construirea ei. În ultimele 30 de zile am văzut-o zilnic cum se înalță… și nu metaforic. În fiecare zi observam cum apărea ceva nou la construcția din Cotroceni, ba o cupolă, ba o grindă, ba un turnuleț. Era exact ca în bancul de mai jos, nu îmi venea să cred că ritmul de lucru e atât de alert. Ba mai mult, era prima dată când am văzut niște muncitori care să lucreze cu atâta pasiune.

Un american vizitează Bucureștiul cu un taximetrist. Trec pe lângă Guvern:
– Ce este clădirea asta așa mare?
– Este Palatul Guvernului, domnule!
– Și în cât timp a fost construită?
– Cam în 10 ani!
– Mult timp! La noi era gata în 2 ani! Știti că noi avem o tehnologie mai avansată! Taximetristul nu zice nimic. Mai merg ei ce mai merg și americanul iar întreabă:
– Clădirea asta ce e?
– Este Arcul de Triumf, domnule!
– Și în cât timp a fost construit?
– Cam în cinci ani!
– Mult… la noi era gata in 2-3 luni! Taximetristul nu mai poate de nervi. Ajung și la Casa Poporului Catedrala Mântuirii Neamului:
– Ooooooo, dar ce e cladirea asta? La care taximetristul:
– Nu știu, că azi dimineață nu era aici!

Oare pe șantierul catedralei se află toată elita din domeniul construcțiilor? Ne-am trimis cei mai buni oameni acolo? De ce nu putem să avem același ritm alert de lucru și când vine vorba de școli, autostrăzi sau spitale?

Nu zic să nu facem Catedrala… o facem! Dar putem să facem și alte lucruri în același ritm și cu aceeași seriozitate? Pentru că dacă aveam o mână de muncitori la fel de implicați care să pună umărul la un spital decent, poate nu mai țineam doliu în ziua de 30.

Reclame