Te-am văzut weekend-ul ăsta pe la Street Food Festival, prin sud. Ai fost atent ce ai de făcut în următoarele zile ale mandatului, da? Cum mă nu?? Ți-am și arătat… Hai că îți explic iar, avem timp.

Să o luăm cu începutul. Ai văzut ce fericiți erau ploieștenii zilele trecute? Păi da, mă, că au avut și muzică mișto, au avut și mâncare bună și au avut și unde să își piardă vremea, nu i-ai mai ținut încuiați în case și în aceleași pub-uri. A mai văzut ochiul lor și altceva… plm.

Uite cum facem acum ca să te iubească și pe tine ploieștenii mai mult. Mai știi că închideai tu bulevardu’ prin weekend-uri? Eu ți-aș propune să îl închizi iar weekend de weekend. Pe lângă că mai reduci poluarea… măcar puțin (avantaj +1)… au ploieștenii unde să se adune, că n-avem și noi o zonă pietonală calumea.

Ăsta a fost primul pas. Trecem la al doilea! N-ai cum să aduci în fiecare weekend camionete d-astea imense cu mâncare, nici nu trebuie. Fă și tu un contract cu niște băieți din Ploiești care mai fac o limonadă, o înghețată, o shaorma și lasă-i cu tarabele pe bulevard cât e deschis pietonilor.

Apoi… ai văzut canapelele și băncuțele alea colorate pe care le-au pus băieții de la Food Truck la umbra castanilor? Hai mă că știi, chiar duminică te-ai așezat pe o canapea de genul. 

Păi ia și tu niște bani de la ce buget vrei tu… ia de la bugetul TCE, că și așa îl au degeaba… și pune canapeluțe colorate. Ploieștenii iubesc canapeluțele colorate, mai ales că pot să stea și ei la umbră să bea o limonadă și să bage o shaorma. Ce… ție nu ți-a plăcut burgerul ăla?

Așa… să vedem cum rezolvăm cu pasul trei. Ne trebuie niște muzică, să nu îi ții așa în orăcăitul ciorilor. Nu e nevoie să vină Chirilă weekend de weekend, dar poți să vorbești cu artiștii ăștia locali, le dai și lor de-o bere, îți bagă și ei două piese la microfon, iar restul serii băgați și voi radio sau ceva. Important e să fie canapeluțele alea colorate acolo. 

Bonus, ca să vezi că m-am gândit la toate, o să fie pensionari supărați că nu pot să doarmă din cauza muzicii, așa că la ora 12 noaptea o oprim, dar nu înainte să aprindem niște beculețe din alea ornamentale printre castani, ca să ne vedem și noi la față pe întuneric. Dar nu uita canapeluțele!

Hop! Păi ce-ai făcut? I-ai făcut pe aproape toți fericiți. Nu o să poți să îi aduni pe toți de partea ta, că nu te place toată lumea, așa că unii o să îți găsească nod în papură, dar îți zic eu, șmecheria asta o să facă mulți ploieșteni fericiți. O să fie București, Cluj, Timișoara și bum, Ploiești!

Restul problemelor le rezolvăm noi, dar mai întâi hai să te facem mai plăcut în ochii celorlalți, că m-am săturat să aud cum te înjură toți. Fii atent că eu vorbesc serios, am idei! Și am și prieteni cu idei! Și suntem tineri d-ăia care știu ce vor.

Ai numărul meu de telefon. Dacă te hotărăști să facem și noi o treabă calumea, sună-mă. Nu îți cer niciun ban, păstrează-i pentru Spitalul ăla de Pediatrie, că nu te-am uitat cu el.

SHARE DIN MÂNĂ-N MÂNĂ PÂNĂ PE PERETE LA DOBRE!

Reclame

Tu ce părere ai..?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.