După ce Primăria Comunei Ploiești a hotărât să îi lase pe fraierii din partea de vest a localității fără curent electric pentru a doua noapte la rând, mai multe vorbe au circulat prin intermediul cetățenilor. Din fericire am avut destule baterii cât să le aflu pe toate:

1. Acțiune a polițiștilor locali în vest! Au folosit pentru prima oară corect girofarul ca să lumineze străzile lăsate în beznă de Primăria Comunei Ploiești.

2. Știind că nu mai e singurul ghinionist din localitate, primarul Darian Bodre a dormit în sfârșit mai comod acasă decât la serviciu.

3. Se pare că avaria a avut loc din cauza muncitorilor SGU, care au încurcat cablurile de înaltă tensiune cu una din lianele ce trebuiau tăiate.

4. Noapte albă pentru dispecerul Primăriei Comunei Ploiești. A răspuns la mai multe apeluri telefonice într-o noapte decât în toată cariera sa… și e la un pas de pensionare.

5. Adevăratul motiv al lipsei curentului electric e economisirea pentru bugetul TCE. Autoritățile au hotărât că trebuie compensată perioada în care, în timpul grevei, șoferii de autobuze stăteau cu farurile aprinse pe timp de zi.

6. Biserica Ortodoxă Română, în colaborare cu Primăria Comunei Ploiești, a decis ca în astea două nopți să ia înapoi lumina dăruită la slujba de Înviere.

7. Eugen Pară, unul dintre consilierii edilului și una dintre cele mai luminate minți din primărie, după cum zic apropiații săi, a considerat că bezna cauzată de pana de curent le va lua ochii ploieștenilor de la poluare.

8. Se zvonește că avariile sunt cauzate de începerea lucrărilor la noul Spital de Pediatrie, nicidecum din cauza incompetenței reprezentanților Primăriei Comunei Ploiești.

9. Noapte liniștită la cârciuma de pe Mărășești. Patronii au mai putut să pună manele numai la telefon, că le-a luat Bodre curentul electric.

10. Ploieștenii au început să își pună bateriile la încărcat pentru mâine seară.

Fun-fact! Adevărul e că prima versiune a acestui articol a fost scrisă cu pixul pe foaie, la lumina lanternei, cum făceau marii clasici, că am rămas fără baterie la laptop.


Acest text este un pamflet şi trebuie considerat ca atare!

Reclame

Tu ce părere ai..?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.