Mereu am apreciat când oamenii încearcă și reușesc să evolueze, dar și să își concretizeze visurile. John Cristea moderează de aproape 6 ani emisiunea care îi poartă numele… mă rog, pseudonimul. S-a prins toată lumea că îl cheamă Ioan, da? Lasă asta. John zice numai de noi că „mamă cât ai evoluat, ce șmecher ești, mai ții minte când…?”. Are dreptate. Nu știu de voi, de unii nici nu mă interesează, dar eu chiar am învățat multe lucruri de la John, cum am învățat și de la alte persoane. Fără acele persoane acum aș avea anumite cunoștințe în minus. Nu stau să dau exemple, e treaba mea asta.

Sunt curios dacă John își dă seama cât a evoluat el însuși. John a primit o oră pe un post tv local să facă ce vrea cu ea. Putea să facă un bullshit și să cheme aceiași cinci invitați săptămânal, să stea și el pe principiul „las’ că merge și așa” și să primească banii fără să facă nimic. Și voi, ăia care citiți asta și ziceți că „emisiunea lui e nasoală și invită toți ciudații”, mâncați căcat. Îmi scuzați exprimarea voi, ceilalți. Semnat, unul dintre ciudații prezenți în emisiune care a stat să observe cât efort se depune în spatele imaginii pe care voi o vedeți pe Facebook, că generația nouă nu se mai uită la televizor, nu?

Să revenim la zen acum. John a reușit să transforme o oră de emisie într-un trend local. John nu era obligat nici să facă fiecare emisiune live și pe Facebook, John nu era obligat să facă concursuri, John nu era obligat nici măcar să diversifice invitații. Cu toate astea, le-a făcut din pasiune și din dorința de a duce totul la un alt nivel.

Asta a făcut și aseară cu gala emisiunii, unde a premiat cei mai tari invitați, aleși tot de voi. Pentru unii probabil că a fost o chestiune de protocol. Pentru John a însemnat o desfășurare de forțe, un level-up. Unii erau plictisiți, fără chef de nimic. Eu abia mă trezisem din somn, din cauza asta am și întârziat. El era plin de viață și de entuziasm, entuziasm pe care l-a dăruit și altora.

Râdem, glumim, dar din cauza oamenilor precum John se mișcă lucrurile în orașul ăsta. Nu zic că i se datorează totul, dar are partea lui de „vină”.

Lăsându-l pe John la o parte, și anu’ ăsta vezi Singur Acasă pe televizorul ăla vechi cu tub? Fă-ți un cadou calumea de sărbători!

 

 

Anunțuri

Tu ce părere ai..?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s