Hai la SdV. Vii? Că ai mai zis că vii și n-ai venit. Vii vara asta? Da, Cristi, vin. Și am venit. Și regret.

Știi ce regret? Regret că m-am hotărât atât de târziu să vin și că nu am acceptat prima invitație care mi-a fost făcută. Acum aștept nerăbdător ediția de iarnă și ce o mai organiza Asociația Generației de Azi. Toți banii au fost investiți cu cap și mă bucur că s-au dus în direcția asta.

La început era cam straniu pentru că nu cunoșteam pe nimeni, deși în mare parte toată lumea se știa cu toată lumea, mai puțin străinul de mine, care mai mult de două prenume nu avea în minte.

Primul prieten pe care mi l-am făcut la Școala de Vară a fost M., băiatu’ cu care am împărțit camera, apoi au urmat C. și apoi A., care e ceva prietenă de-a lui M., alături de care am format mai târziu un squad sau cum s-o numi.

Nu pot să îi nominalizez pe toți pentru că ar însemna să repet alfabetul de cel puțin patru ori, dar nu puțini au fost cei alături de care m-am distrat și simțit bine. Per total mi-a plăcut mult și ne revedem la Școala de Iarnă, cel mai probabil, spre bucuria unora și spre disperarea altora.

Vă las mai jos comunicatul de presă emis de Asociația Generației de Azi despre Școala de Vară, scris de o fată destul de pasionată de treaba asta cu presa, lucru care ar putea să îi intereseze pe reprezentanții instituțiilor de presă din Constanța, aflați în căutare de forțe noi, proaspete și tinere. Fotografie realizată de Andrei Moldo, fotograful oficial al Școlii de Vară, din câte știu eu:)


Citește aici comunicatul de presă emis de AGA

Autor comunicat: Cătălina Mastac


Anunțuri

Tu ce părere ai..?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s