Învăț de aproape patru ani în școala asta și nu am fost niciodată amenințat, agresat, bruscat, bătut sau mai știu eu. De curând, John Cristea (Generația lui John) a dat startul unei campanii pentru protejarea drepturilor elevilor. Astfel, elevii prahoveni au fost invitați să completeze un formular prin care să anunțe eventualele abuzuri din școlile în care învață. O să discutăm despre campanie în partea a treia a articolului.

I. „Am fost amenințată de trei ori în timpul școlii că o să fiu bătută

În prima parte, adică aici, avem de-a face cu un mesaj trimis de o elevă a colegiului în care învăț. Este transmis faptul că, din spusele ei, toți colegii au ceva cu ea și că a fost amenințată, jignită și agresată în nenumărate rânduri. Probabil este un caz izolat, nu știu, dar cu mâna pe ce vreți voi mă ridic și spun că respectivul mesaj nu este caracteristic liceului în care și eu învăț. Redau mai jos mesajul trimis de respectiva elevă prin formularul lui John, iar în cea de-a doua parte a articolului voi formula și eu un mesaj în acest sens pe care îl și voi trimite prin respectivul formular:

„De cand am inceput liceul, colegii m-au barfit si au facut caterinca pe seama mea,iar intr-o zi m-am decis sa vad ce au colegele cu mine ,de nu ma suporta,iar pe grupul clasei,unde nu era diriga,am intrebat ce au cu mine. Dupa, timp de 3 ore am fost jignita in contuu,i-am aratat dirigintei,nu a facut nimic. Am.fost ameinintata de trei ori in timpul scolii ca o sa fiu batuta,o data pentru ca am salutat un tip,a doua oara pentru ca dupa acele trei ore de jigniri colegele din clasa voiau sa ma prinda sa ma bata,iar a treia oara,dupa ce in privat cu trei amici am…” (mesajul trimis de eleva în cauză).

II. În 4 ani de studiu, nici măcar un profesor nu a ridicat vocea la mine și nu am auzit de niciun conflict nasol între elevi

Conflicte sunt la tot pasul, însă nu am auzit niciodată până acum de un conflict nasol între elevii liceului sau mai știu eu ce bătăi, amenințări ori idk. Sunt de părere că profesorii din liceul meu știu să se adapteze vremurilor în care trăim și că nu s-au plictisit de meseria pe care o practică. Nu am întâlnit profesor în liceul ăsta care să predea în silă, oricât de răutăcioși suntem noi, elevii, și mai zicem de un profesor sau de altul că predă nu știu cum. Nu m-a limitat nimeni să îmi derulez activitățile mele favorite, oricât de cretine erau.

Da, au fost profesori care mi-au dat sfaturi. Au fost și ei de acord că mai bine lași plodul să învețe pe pielea lui ce e bine și ce e rău. Asta mai puțin dacă vrea să se arunce de la ultimul etaj pe fereastră să vadă dacă e aerodinamic, atunci mai ești tras de guler, dar am pățit-o o singură dată. Colegii mei, adică ceilalți elevi, nu sunt ultimii melteni de pe stradă. E clar că nu mă suportă toată lumea, nici nu vreau asta, care mai e farmecul după? Dar, cum spuneam, în patru ani nu am auzit să se tragă nici măcar un pumn, d-apăi bătăi sau amenințări. N-am nimic cu fata care a completat formularul lui John (discutăm despre el în ultima parte a articolului), dar aș vrea să zicem lucrurile exact așa cum se petrec ele. Cum spuneam, probabil vorbim de un caz izolat, nicidecum caracteristic instituției.

Și da, ăsta e un articol prin care iau apărarea liceului, nu ți se pare.

III. Ce face John cu formularul ăla

John a dat startul unei campanii prin care elevii sunt invitați să spună „pe bune” ce se întâmplă la ei în școală. Inițiativa e șmecheră, mai ales că totul se întâmplă anonim. În final, răspunsurile anonime ajung pe masa Inspectoratului Școlar Județean Prahova. Poți să completezi și tu formularul aici!

Anunțuri

Tu ce părere ai..?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s