Săptămâna ce tocmai a trecut mi-am propus să încerc ceva nou, mai puțin obișnuit. Am vrut să văd cum e să trăiești cu totul în alt oraș, de la oamenii din jurul tău, la activitățile pe care le faci, până la locurile pe unde treci de nenumărate ori fără să îți dai seama. Mi-am concretizat gândurile și am plecat pentru fix 24 de ore în Focșani, un municipiu mic, nu foarte departe de Ploiești, la jumătatea dintre regiunile Moldova și Muntenia (adică unde s-a făcut unirea cu „u” mare probabil). Să începem istorisirea.

La ora 10:00 am fost în Gara de Sud

La 10 dimineața eram deja în Gara de Sud din Ploiești, cu biletul la purtător, așteptând trenul. În mod normal trebuia să mă urc în tren în jur de ora 11:46 în trenul IR1753 care urma să mă ducă în Focșani. Ajuns în gară am cunoscut-o pe Ioana, o femeie în vârstă de 67 de ani care trebuia să ajungă în Râmnicu Sărat, folosind același tren. Ioana mi-a povestit de cei doi nepoți ai ei, în vârstă de 13 și de 17 ani, de familia și de copilăria ei, dar și despre faptul că a terminat facultatea în Focșani și că s-a mutat cu serviciul în Râmnicu Sărat.

Ioana s-a născut în Urlați, la fel și sora ei. După ani, cele două au avut de împărțit un teren, motiv pentru care Ioana vine des în Ploiești la tribunal. Așa am cunoscut-o și eu. La 14 și puțin a ajuns trenul în care ne-am urcat amândoi, dar de data asta în vagoane diferite, fiind ultima oară când ne-am văzut.

Mariana și Elena, moldovence get-beget

Am urcat în tren și, desigur, locul 108 din vagonul 21 era ocupat de altcineva, așa că mi-am găsit alt loc. Recunosc că și eu mai ocup alte locuri decât cele de pe bilet cu japca când sunt cu prietenii și că urăsc să mă dea „proprietarul” la o parte, așa că încerc să nu fac asta altora. Am nimerit un loc liber lângă un bărbat ce se apropia de 70 de ani și lângă două femei, una de aproape 50 de ani, iar cealaltă de aproape 60, pe numele lor Mariana și Elena.

George, bărbatul de 70 de ani din Suceava nu era foarte comunicativ, ce-i drept l-am văzut și mai obosit. În schimb, Mariana și Elena au avut nevoie numai de un impuls din partea mea ca să înceapă o discuție continuă până la Focșani, care sigur a continuat și după ce am coborât eu. Mariana avea în jur de 50 de ani și locuia în Dorohoi, iar Elena era cu aproximativ 10 ani mai mare și era originară din Bacău. Amândouă veneau din București, însă fără să se cunoască.

Când am intrat în vagon, Elena citea Spioana de Coelho, iar Mariana se juca cu lănțicul de la gât – două jumătăți de inimă și o cruce. După 10 minute de liniște, timp în care mi-am notat ce mi-a spus Ioana mai devreme, am început random discuția cu cei trei și am continuat-o cu cele două femei.

Am aflat că fiul Marianei lucrează în Cluj în domeniul construcțiilor, dar că și-a terminat facultatea la Iași. Elena, în schimb, are două fete, una dintre ele fiind stabilită împreună cu soțul ei în Islanda. Femeia se bucură pentru fiica ei și a spus că se văd frecvent pe Skype, deși cred că ar vrea să se vadă mai des și face2face.

24 de ore. Start!

Teoretic, la ora 14:09 trebuia să cobor din tren, însă abia după 30 de minute am pus piciorul pe pământ vrâncean. Două fete din Focșani cu care am împărțit vagonul, de o vârstă apropiată cu a mea, așteptau să coboare. Din câte am observat eu, după trăsăturile lor, păreau surori.

O femeie de 60 și ceva de ani a început să mă împingă să cobor eu primul ca să le ajut pe „domnișoare” cu bagajele. Nu m-am luat de mamaie. Ce-i drept, erau destul de drăguțe fetele, iar o idee mai bună să mă bag în seamă cu ele nu am avut, așa că am sărit imediat în ajutor.

Era aceeași gară pe care o vizitasem la începutul lunii aprilie. Știam drumul. 

Din gară l-am sunat pe Viorel, tipul care m-a ajutat cu cazarea. A spus că personalul pensiunii știe de mine și că mă așteaptă. Așa era! După vreo 5 minute de mers cu taxiul am ajuns la Casa Rustica, locuința mea temporară de focșănean autentic. Am povestit aici, pe larg, cum a decurs cazarea, dar și care au fost condițiile la Casa Rustica! Mulțumesc încă o dată pentru condițiile excepționale!

Ajuns la pensiune și cazat, m-am încuiat în cameră și am dormit până pe la ora 18:00, când urma să mă văd cu Ana, tipa blondă spre gri din spotul video AMC. Pe Ana am cunoscut-o la începutul lunii. Poți să citești aici despre AMC!

„La 6 la Catolică, da?”

Fără dubii! La 18 fix ne-am dat întâlnire la Biserica Catolică din Focșani, loc care se pare că e destul de popular printre tinerii focșăneni, așa că de ce nu. 

Captură conversație ecran Whatsapp
Captură conversație ecran Whatsapp

Fiind orașul destul de mic, tinerii se cunosc între ei și se salută pe stradă fără probleme, se opresc la bârfe, discută… Așa, în câteva sferturi de oră, grupul s-a extins și am început să golănim prin oraș. Am descoperit „Bun de Tot”, o shaormerie din Focșani căreia am simțit nevoia să îi fac o recenzie, după aproape o zi în care nu mâncasem mare lucru. A picat bine shaorma aia. Like! Am luat-o la pachet cu numai opt lei și am consumat-o undeva la un fel de foișor cu bănci și mese, în spatele unor blocuri. Ana și-a luat clătite, C. s-a mulțumit cu o pungă de chipsuri și cu un suc, cu siguranță nu cu o băutură alcoolică, pentru că băuturile alcoolice nu se consumă în public potrivit legislației în vigoare:) Garantez, a fost suc.

Ne-am mai plimbat prin oraș până mai pe seară, când ne-am oprit în Havana, de unde am făcut și un • live pe Facebook. Așa mult mi-a plăcut! Havana e unul dintre cele mai frecventate pub-uri în Focșani, fiind loc de adunare seară de seară pentru tineret. Atmosfera pe care eu am întâmpinat-o a fost foarte friendly, am prins o seară de karaoke. 

Cum am spus, tinerii se cunoșteau între ei, se opreau, se salutau. Mi-a plăcut că era undeva între club și pub și între foarte aglomerat și foarte liber. Aveai impresia că e extrem de aglomerat pub-ul, însă aveai loc lejer și cu siguranță normele ISU erau îndeplinite. M-am simțit bine, alături de ceilalți prieteni de-ai mei focșăneni, și am stat la povești cu diverse persoane. Ce-i drept, era puțin cam dificil, pentru că muzica era foarte tare, însă punctul de interes era ringul de karaoke, nicicum discuțiile noastre. 

La plecare am fost șocat când am privit per ansamblu câte persoane își petrec seara acolo. 

Am plecat la puțin timp după miezul nopții, lucru pe care un tânăr focșănean nu l-ar face, însă eu trebuia să mă trezesc dimineață a doua zi. Am luat un taxi, iar pe drum am discutat cu Dan, șoferul pe care l-am prins în noaptea respectivă, despre taximetriștii care nu folosesc aparatul de taxare pe timpul cursei și despre clienții nepoliticoși sau chiar agresivi.

Dan avea undeva pe la 40 și de ani, nu părea foarte încântat că a intrat pe tură de noapte, dar era împăcat că dimineață va putea dormi până mai târziu, după cum mi-a povestit chiar el.

Am ajuns la Casa Rustica, mi-am luat de mâncare de la magazinul de jos, aferent pensiunii, am urcat în cameră, am mâncat și am băgat somn, dar nu înainte să ies pe geam ca să fotografiez cerul.

Ora 9, a doua zi

După un somn neîntrerupt, în jurul orei 9 m-am trezit, noroc cu alarma. Traiul meu de focșănean se apropia de final, așa că mi-am împachetat lucrurile și m-am pregătit să eliberez camera. Mi-am luat rucsacul în spate, am predat cheia și am plecat la autoservirea de la parterul pensiunii ca să iau micul dejun, dar și câteva provizii pentru drum.

Era ora 10, însă trenul pleca abia peste 3 ore jumate, la 13:32. Mi-am agățat aparatul foto de gât și am plecat în centrul orașului la prima mea sesiune de street photography focșăneană. Unde am avut ocazia m-am oprit să stau de vorbă cu persoanele fotografiate, pentru că eram curios să aflu și povestea lor.

Pe fata din prima poză nu o știu, cred că nici nu știe de poza asta. Am avut noroc cu teleobiectivul. În a doua poză am intrat puțin în vorbă cu respectivul cuplu. I-am întrebat de cât timp sunt împreună și cum s-au cunoscut, dar am uitat. În a treia poză e Nae, pensionarul simpatic despre care am scris pe Facebook. Ultima poză e random, făcută la o trecere de pietoni. Mi s-a părut faină, așa că am adăugat-o aici.

După ce am terminat cu fotografiatul străinilor am intrat într-o librărie din centrul municipiului.

Când am considerat că a venit momentul, m-am retras în gara din Focșani și am așteptat trenul direct către Ploiești Sud, unde am ajuns în jurul orei 17.

visit-bibomusic-co

 

Anunțuri

4 gânduri despre „Am fost pentru 24 de ore un focșănean autentic

  1. Ma asteptam sa gasesc ceva interesant dupa „3 ani de scris”, dar efectiv m-am plictisit citind acest articol. Din „24 de ore focsanean autentic”, jumatate din poveste se petrece in tren si jumatate in oras. Iar daca a fi focsanean authentic pentru tine inseamna sa mergi la o shaormerie si la Havana…:)))) Oricum, aprecieri pentru incercare!

    Apreciază

Tu ce părere ai..?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s