Băiatul din poză este Jenel. Jenel are un metru și-o speranță, dar nu e asta o problemă pentru cei din jur. În schimb, pentru Jenel este. Jenel își face părul cât mai mare și mai voluminos, cu mult fixativ, gel și dulceață de afine ca să pară mai înalt, lucru pe care putea să îl rezolve lejer cu o pereche de tocuri, pentru că la fel de feminin ar fi arătat.

Jenel poartă mereu un lanț la gât, dar nu este cocalar, este în trend. Din fericire, lanțul nu este luat tot de la maică-sa, fapt ce îl mai salvează de gurile rele. Ca să fie asortat, Jenel poartă și un ceas dublu de perete la mâna stângă, dar nu îl folosește ca să vadă cât e ora. De aia are iPhone (de multe ori împrumutat de la prieteni pentru pozele de pe Instagram, dar vorbim de ele puțin mai încolo).

Toate fetele din școala lui sunt invidioase pe Jenel. Niciuna nu e pensată la fel de milimetric și de perfect. Nu trebuie să fii expert ca să observi că Jenel chiar a pus suflet în sprâncenele cu care se mândrește pe stradă.

Cum am spus mai sus, Jenel are și un cont de Instagram, pentru că este o adevărată personalitate în cercul său de prieteni. În aproape 90% din pozele pe care Jenel le postează pe insta poartă ochelarii de soare, deși multe poze sunt făcute seara sau în interior, dar Jenel ține la sănătatea ochilor săi. Când nu are ochelarii de soare, acesta are niște ochelari fără lentilă, adică niște rame hipsterești.

visit-bibomusic-co

Când face poze în exterior, iar normele impuse de ISU sunt respectate, Jenel are permanent în mână o țigară, neapărat aprinsă, pe care nu o duce niciodată la gură, dar care îi ține degetele ocupate. În perioada aceea a lunii când părinții lui Jenel iau salariul, în fotografiile fătului se mai poate zări câte un trabuc.

În majoritatea pozelor pe care le postează, Jenel are aceeași față, fundalul fiind singura schimbare… și ocazional hainele. Apropo de haine, Jenel poartă mereu o șapcă neagră pe cap, iar ocazional este îmbrăcat la costum, ca să dea bine la gagici.

Dar Jenel nu postează numai poze cu el pe Instagram. Dacă îi vizităm cronologia găsim o grămadă de poze cu mașini, fie SUV-uri negre (minim trei), fie albe, de fițe. De asemenea, este important să existe minim o poză cu un cățel. Cu cât animalul e mai inofensiv, cu atât swag-ul crește.

Ocazional, Jenel pune poze de pe net cu cracii unor femei, citate de pe Tumblr sau poze furate de la Bilzerian sau Poptămaș (în funcție de starea sa, desigur).

În cazul de față, Jenel este un personaj fictiv (Jenelul din fotografie nu este o figură cunoscută), însă, din păcate, este inspirat din fapte reale. Băieți, nu că aș avea ceva cu voi, dar începeți să semănați din ce în ce mai mult unii cu alții și vă inspirați prea mult din revistele străine.

Fiți diferiți! Originalitatea e la modă în ziua de azi.

 

Anunțuri

Tu ce părere ai..?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s