Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, este nemulţumit de modul în care Rosal Ploieşti intervine în curăţarea căilor publice din oraş. Drept urmare, edilul şef s-a întâlnit joi cu Bogdan Niculescu, directorul Rosal Grup SA, pentru a-i semnala acest lucru.


Citește și În Ploiești nu se mai ridică gunoiul. Reacția unui ploieștean


„În cursul zilei de astăzi, am avut o întâlnire cu Rosalul pentru a discuta pe tema contractului pe care îl avem pe tema curăţeniei căilor publice, fiind nemulţumit de starea în care se află drumurile şi trotuarele. Avem un contract valabil  care a fost prelungit anul trecut. Nu a fost vorba despre o negociere, ci doar le-am atras atenţia că ne aflăm într-o situaţie care nu este normală pe căile publice. Am observat că deja au început să intervină cu spălatul străzilor. Totodată,am discutat atât  pe partea ridicării gunoiului din coşurile de gunoi aflate pe stâlpi, unde întâlnim o serie de probleme, cât şi legat de curăţenia de primăvară”, ne-a declarat primarul Adrian Dobre.

Sursa: deprahova.ro

Anunțuri

Un gând despre „Primarul Dobre este nemulțumit de modul în care intervine Rosal

Tu ce părere ai..?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s