Federația ce reprezintă tinerii și organizațiile de tineret din România, Consiliul Tineretului din România (CTR), a organizat în perioada 11-16 noiembrie Summitul Tinerilor la Timișoara. Participanții au avut ocazia de a se întâlni cu personalități remarcante ale mediului de afaceri, civic, artistic și sportiv și de a dezbate prioritățile mișcării de tineret alături de liderii principalelor organizații de profil.

Consiliul Național al Elevilor (CNE) a fost reprezentat la Timișoara de Alexandra Tuţă și Ruxandra Dobre, vicepreședinți ai structurii.


Dă-mi un like pe Facebook pentru alte articole similare!


„Summitul Tinerilor poate fi descris ca un eveniment de maximum impact la nivel național. Este un eveniment de care tineretul din România, tineret afectat de numeroasele hibe ale sistemului și de jocurile de culise ale decidenților, avea neapărată nevoie în vederea conștientizării rolului pe care vocea lor, mai puternică, mai încrezătoare, îl poate avea în vederea influențării schimbării. Să participi timp de o săptămână la workshopuri și dezbateri care aduc la aceeași masă de discuții tineri din diverse organizații și structuri reprezentative, tineri cu experiențe multiple, tineri vizibil atinți de deficitele sistemului de învățământ, și personalități publice din domenii variate a reprezentat un exercițiu cât se poate de eficient și de relevant în redactarea Rezoluției.

Cred că un astfel de eveniment a fost de bun augur, întrucât a facilitat un schimb interactiv, dar concret, de viziuni și idei care pot contribui decisiv la susținerea reformei în sectorul de tineret. Cel mai mult apreciez faptul că produsul final constă într-o Rezoluție a Tinerilor care se va dovedi un act de o deosebită signifiantă la nivel național, în particular dacă inconvenientele identificate și măsurile aduse în vedere se vor materializa. De aceea sper că tinerii vor rămâne uniți, conectați și că personalitățile invitate își vor asuma integral responsabilitatea de a le concretiza năzuințele. Mai mult de atât, sper ca și anul viitor să existe o a doua ediție, care să mențină această comunitate formată stabilă și prosperă, așa cum s-a dovedit a fi în Capitala Tineretului, Timișoara”, a declarat Alexandra Tuță, vicepreședinte al CNE, pentru bogdandinu.com.


Citește mai multe despre Consiliul Național al Elevilor!


„Alături de partenerii din guvernanța programului am acordat în primă fază Timișoarei titlul de Capitală a Tineretului din România în perioada 2 mai 2016 – 1 mai 2017, fără concurs, tocmai pentru a pilota, a înțelege mai bine care trebuie să fie parcursul acestui program. Înaltul Patronaj acordat de Președintele României confirmă valoarea ideii care stă în spatele său și succesul fazei pilot și oferă o recunoaștere instituțională extrem de importantă întregului demers”, a adăugat Mihai Dragoș, președintele Consiliului Tineretului din România.

Foto: CTR

Anunțuri

Tu ce părere ai..?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s