Cred că cineva vrea și încearcă din răsputeri să scape de noi. Vrea să ne îmbolnăvească și să ne țină dependenți de medicamente și departe de gândul de a schimba ceva. Noi suntem anticorpii unui sistem corupt, iar cineva încearcă să ne neutralizeze prin poluarea cea de toate zilele. 

În ultima vreme, din ce în ce mai multe persoane ce acuză tuse și dureri de cap din cauza poluării trimit mesaje, atât pe adresa personală, cât și pe adresa ziarului. S-au cerut puncte de vedere, s-au făcut reclamații și au avut loc proteste. Panoul din parcul „Nichita Stănescu” din Ploiești continuă să ne mintă că aerul din Ploiești este curat și plin de vitamine și bucurii. Mai marii orașului ignoră cu nesimțire putoarea care ne sufocă pe toți.

Ce facem cu copiii? Noi poate mai rezistăm mirosului, însă atunci când copilul tău are grețuri și insomnii din cauza poluării nu cred că îți mai convine. Țin să cred că Garda de Mediu are nasul înfundat. 

Reprezentanții rafinăriilor se ascund după degete și spun că nu e vina lor. Ba că nu dețin substanțele care ne ucid, ba că activitatea instalațiilor este strict monitorizată, ba că sunt respectate valorile impuse prin Autorizația de Mediu. Sunt curios, oare, angajații rafinăriilor nu simt că treaba pute, la propriu? Sau job-ul este mai important decât sănătatea apropiaților?

Dacă vreți să îi pedepsiți, nu îi plătiți în monede. Alegeți firma concurentă. Nu de alta, dar dacă nu luăm măsuri, riscăm să fim „deratizați”.

Anunțuri

Tu ce părere ai..?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s