Dragă Adi,

Mă mai știi? Sunt elevul care ți-a adresat o scrisoare prin luna iunie a acestui an. Nu mi-ai răspuns la ea. Nu mi-ai dat nici măcar accept la cererea de prietenie, dar nu m-am supărat. Știu sigur că ai citit-o… colegii din presa scrisă m-au ajutat și au preluat textul pentru a ajunge mai ușor la tine, iar cei din televiziunile locale mi-au oferit o mână de ajutor și m-au invitat să comentăm pe larg. Poți să vezi aici înregistrările. Sper că d-l Hornoiu, noul tău PR, îți va arăta și scrisoarea aceasta.

Să trecem la subiect, zic. Hai să vedem împreună ce promisiuni ai îndeplinit până acum, la câteva luni după ce ai fost ales. 

Am înțeles că ai început, alături de colegii tăi, demersurile pentru realizarea unui spital municipal. Succes cu studiul de fezabilitate și pre-fezabilitate. Apreciez că te-ai ținut de treabă, dar ține minte că avem nevoie de măsuri concrete, nu de spitale pe hârtie. Oamenii mor… și din păcate nu toți din cauze naturale.

De cultură și de promovarea acesteia nu știu sigur ce să spun. Mă bucur că s-au organizat festivaluri prin oraș. Ploieștenii au nevoie și de puțină culoare, că de clădirile gri ne-am săturat toți. Putem să spunem că ne-a trecut supărarea cu anularea zilelor orașului, dar nu înseamnă că misiunea ta a luat sfârșit. Ia vezi ce lucruri bune mai faci pe la teatru și pe la filarmonică.

Cu Parcul Municipal Vest m-ai supărat teribil. Am înțeles că e finalizat, dar trebuie și îngrijit. Cai la păscut, terenuri inundate, gardul rupt și buruieni peste tot – nu așa arată mediul în care un copil trebuie să se joace sau în care oamenii normali trebuie să se relaxeze. Mobilizează trupele și hai la treabă, că tot al nostru e. Nu de alta, dar după mă faci să scriu un articol cu câte alte lucruri am fi putut face cu 16 milioane de euro.

14614449_1130651890358274_1491669280_oÎn sfârșit avem tramvaie. Chiar dacă vopseaua a costat câteva miliarde de lei, măcar circulă. Singura problemă e că la orele de vârf stăm unii peste alții, iar la o frână mai bruscă ne ducem toți grămadă. Nu ne putem deplasa dintr-o parte în alta, iar în unele cazuri, pentru a le face celorlalți călători loc să se dea jos, trebuie să coborâm toți. Mi-ar fi plăcut niște tramvaie noi, dar mai bine lasă acum. După aia cine știe cât mai trebuie să găurim gaura din bugetul local.

Ia supără-te tu și demonstrează-ne că primarul Adrian Dobre nu doarme:)

Anunțuri

2 gânduri despre „Corespondență pentru Casa Albă: a doua scrisoare adresată primarului Dobre

  1. Parcul Munincipal Vest este proiect realizat de fosta conducere, la fel si tranvaiul. Daca blamezi un om dupa 4 luni macar fa-o pentru lucruri concrete ce puteau remediate de actuala administratie, cum ar fi deratizarea care a inceput destul de tarziu. Dar cum ai scris si tu .. aberezi pe un blog. Bafta in continuare !

    Apreciază

Tu ce părere ai..?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s