Conform unui site în care am încredere, în anul 2013, un român din trei considera că interpretarea viselor îl poate ajuta în viața de zi cu zi. Același român crede că horoscopul este o modalitate eficientă de a anticipa evenimentele. Ne ghidăm după o știință (în mare parte) falsă, bazată pe povești și stele, lăsând-o să ne controleze modul în care trăim și gândim.

Dacă ești cel de-al treilea român din sondajul nostru, știu că îmi vei spune că trăsăturile tale sunt aceleași ca ale semnului tău zodiacal. Nu am avut nevoie de astre să ghicesc că asta va fi reacția ta, ci numai de puțină experiență „în domeniu”. E normal să vrei să te asemeni cu zodia ta, atâta timp cât caracteristicile ei sunt numai pozitive și în număr mare. Poți la fel de bine să te identifici și cu celelalte 11 semne ale zodiacului. De ce nu există niciodată trăsături negative printre caracteristicile zodiilor? Te-ai prins!

Dar dacă ar fi subliniate defectele zodiilor?

Berbecul e de multe ori incapabil să accepte opiniile celorlalți. Taurul e egoist și așteaptă să primească de la alții înainte să ofere el primul. Persoana aflată în zodia Gemeni nu este de încredere. Racul suferă de nebăgare în seamă și caută mereu să fie în centrul atenției. Leul are reacții violente în cele mai proaste momente. Fecioara se condamnă de fiecare dată singură din orice prostie. Balanța lasă totul baltă atunci când întâmpină greutăți. Scorpionul e invidios și mai egoist decât taurul. Săgetătorul e un iresponsabil. Capricornul caută mereu să își facă dușmani. Vărsătorul este un pierde-vară. Nativul din zodia Pești e dependent de oricine și de orice.

Acum că nimeni nu mai vrea să fie comparat cu semnul zodiacal, să revenim la realitate.

Astrologii nu au de unde să știe cu cine te înțelegi bine și cu cine nu. Persoanele influențează pozitiv sau negativ alte persoane, nu zodiile. Adolf Hitler, cunoscut pentru o mulțime de crime oribile, a fost născut în zodia Berbec. De asemenea, Charlie Chaplin, „Regele Comediei”, a fost tot Berbec.

De altfel, Hitler a fost un împătimit al cinematografiei. Aproape în fiecare seară urmărea câte un film în sala sa privată de cinema. Asta nu înseamnă nimic, dar mi s-a părut un lucru prea interesant ca să nu îl inserez în articol.

Nu vă mai concentrați atât zodii. Horoscopul vă ajută numai să vă impuneți singuri limite imaginare.

Fotocredit: Bogdan Dinu, August 2014

Anunțuri

4 gânduri despre „Ne lăsăm influențați de o pseudoștiință

Tu ce părere ai..?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s