Consiliul Național al Elevilor solicită candidaților la alegerile locale să considere educația o prioritate
Reprezentanții elevilor au lansat o scrisoare deschisă către candidații la alegerile locale pentru funcția de primar și consilier local prin care le solicită să își asume faptul că în situația în care vor fi aleși în funcție vor considera educația o prioritate și își vor da tot concursul pentru îndeplinirea obiectivelor solicitate în scrisoare, invitând candidații să semneze și să anunțe public asumarea obiectivelor din scrisoarea de angajament „Educația, responsabilitate și pentru comunitate”.

Alegerile locale reprezintă unul dintre cele mai importante momente în care educația, un sistem aflat în derivă, care suferă din cauza lipsei de investiție și care nu pregătește absolvenții pentru integrarea pe piața muncii și pentru viață, trebuie să ajungă un subiect prioritar în agenda publică și în agenda candidaților.
Campania inițiată de Consiliului Național al Elevilor, „Educația, responsabilitate și pentru comunitate” vrea să aducă în prim-planul campaniilor electorale educația și rolul esențial pe care autoritățile locale îl au în dezvoltarea sistemului de învățământ, în sprijinirea elevilor, profesorilor și părinților și în asigurarea unui cadru proprice implicării comunității în educație.

Clip realizat de mine

Finanțarea de bază, alocată din bugetul național, este insuficientă în raport cu nevoile școlilor, iar aportul autorităților locale, prin finanțarea complementară, este extrem de scăzut. Mai mult decât atât, școala românească eșuează în încercarea de a reduce abandonul școlar și rata de părăsire timpurie a școlii. Momentan, conform unor studii, două treimi din banii alocați educației ajung la cele două cincimi cele mai bogate școli ca venit mediu al părinților, în timp ce școlile din mediile dezavantajate suferă în încercarea de a asigura prezența și dezvoltarea elevilor în școală.
Autoritățile publice locale trebuie să devină un factor decisiv în evoluția sistemului de învățământ preuniversitar, și considerăm că persoanele care candidează pentru funcția de primar și pentru consiliul local trebuie să aibă în vedere rolul major al educației, ca prioritate pentru asigurarea viitorului prosper al comunității.

 

 

Sursă: wedu.ro

Anunțuri

Tu ce părere ai..?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s