Fotografii de Vali Ovidiu

E bine, pe acasă, cu treabă. Bloggerii prahoveni s-au întâlnit sâmbătă, pe 26, la Grillandia, la cel de-al treilea #PHBlogMeet.

Rușine mie! A fost prima oară când am renunțat la KFC-ul din Ploiești Shopping City și m-am orientat către Grillandia. Am fost primiți cu un mic dejun (pentru mine în categoria asta

PH_blogmeet_2016_ed3-04
Micul dejun al campionilor

intră, având în vedere ora la care a trebuit să ne prezentăm la blogmeet), apă câtă am vrut, iar mai apoi gazda ne-a oferit câte o cafea, dar și o poveste spusă de unul dintre oamenii din spatele tejghelei. Alex lucrează la Grillandia, iar pasiunea lui este promovarea tradițiilor românești. Dacă nu se prezenta, noi nici până azi nu am fi aflat că face parte din ansamblul Doina Prahovei. Alex ne-a amintit nouă, bloggerilor, că deseori uităm de unde am plecat și că omitem să ne promovăm obiceiurile din străbuni.

Întâlnirea de această dată a fost organizată de John și de Dragoș, care au venit însoțiți de Mazy, o bloggeriță din București venită special în provincie pentru a ne întâlni. Mi-a plăcut cum John a ținut să ne explice cum se scrie un articol, oferind ca exemplu de așa nu (și în același timp așa da) articolul meu scris acum câteva zile despre un local din oraș. După ce s-a terminat partea educativă, Dragoș ne-a luat pe sus și ne-a băgat la interogatoriu, folosindu-și noile lui tehnologii extraterestre.

PH_blogmeet_2016_ed3-03Vali ne-a făcut niște poze drăguțe pe parcursul întâlnirii, mai puțin mie. Pozele cu mine sunt mult mai mult decât drăguțe… și nici măcar nu m-am străduit să fiu frumos. S-a ocupat el de tot. Asta ca să vă oftic puțin. A, să nu uit! Tot Vali s-a pus calumea pe scris. Presimt că Tudor Chirilă o să zboare rapid de pe locul 1 național în clasamentul Zelist.

Tot la meeting am aflat că Maria, care încă nu are blog și pe care o să o stresez până când o să am la ce să îi dau link în articole, e pasionată de pictat și desenat și împachetat hârtii și lipit și chestii de care ar trebui să fiu și eu interesat, pentru că sunt la pedagogie, dar de care nu sunt, din păcate. I-am propus să facem un workshop de lucru manual, asta ca să vadă toată lumea cum reușesc să îmi lipesc capul de masă cu aracet și să îmi dau pantalonii cu sclipici.

Anca voia să vadă un film la CinemaCity, în mall, dar a abandonat ideea pentru că am fost mult prea interesanți ca să renunțe la încă o oră de stat în compania noastră. Sebastian a continuat să se joace cu cărțile și să sperie lumea din jurul lui cu trucuri și cărți care se teleportează. Andra a continuat să scrie chestii cu care să te ungi pe suflet în zilele mai puțin aglomerate. Bogdan avea chef de vorbă, dar majoritatea eram morți de somn, mai puțin Vlad, care nu știu de unde venea, dar avea mai multă energie decât toată lumea de la masă.

Pentru Andrada a fost primul blogmeet, dar s-a obișnuit rapid cu noi și era mai relaxată ca niciodată. La fel și Adelin care, deși e veteran în blogosfera prahoveană, nu a mai fost la alte întâlniri de genul în 2016. Cu el am discutat o grămaaaaaadă de chestii faine pe care mi-ar făce plăcere să le dezbat mai des.

 

 

Anunțuri

Tu ce părere ai..?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s