Pe aceeași structură (și cu același titlu) pe care Mihai Popescu a folosit-o într-un articol publicat pe VICE m-am gândit să redactez și eu un articol similar și adaptat. Din fericire am găsit un punct în plus și l-am adaugat pe listă. Deși anul 2015 nu a fost cel mai fericit an din istoria orașului Ploiești, vă invit să lăsăm la o parte toate gândurile rele și să vedem și partea plină a paharului. Iată cele mai bune lucruri de care ploieștenii ar trebui să se bucure:

1. NE-AM DOVEDIT DE CE SUNTEM ÎN STARE

sursa foto: 24ph.ro

Marți, 3 Noiembrie. Incidentul #Colectiv ne-a ajutat să descoperim forța pe care o putem avea uniți. În data de 3 noiembrie, peste 2000 de ploieșteni au umplut străzile din zona centrală a orașului în semn de solidaritate cu familiile victimelor aflate în clubul Colectiv, dar și în semn de protest împotriva dezinteresului demonstrat de cei aflați la conducere. Am fost acolo, ba mai mult de atât, am luat pulsul evenimentului chiar din inima lui, în direct. Știi ce e șocant? Mobilizarea asta s-a produs pe facebook, iar noi abia acum am descoperit-o. Dar e bine! De aici se trage și următoarea lecție învățată de ploieșteni.

2. AM ÎNVĂȚAT SĂ IGNORĂM ORGOLII ȘI COOPERĂM EFICIENT 

sursa foto: captură ecran Facebook

Atât eficient, cât și online. În 2015 am avut cele mai puternice inițiative și cele mai eficiente mobilizări online. Putem spune că am învățat să folosim facebook-ul și dintr-un alt punct de vedere, lucru ce reprezintă un mare avantaj. Comunicarea e de fiecare dată cheia succesului, indiferent de ce ar spune alți „filozofi”. Mai sus avem exemplul perfect de mobilizare, iar mai jos avem și un exemplu de rezultat.

3. LE-AM FORȚAT MÂNA CÂND A FOST NEVOIE

 foto © bogdinu.cf

Nu ne-a convenit nesimțirea și dezinteresul cu care am fost tratați și le-am oferit un răspuns pe măsură. Până la urmă tot ca noi s-a făcut treaba. De ce? Pentru că opinia noastră e cea care contează cu adevărat, iar ei trebuie să învețe să o ia în considerare, indiferent că le convine sau nu. Cel mai bun exemplu e cel al iluminatului ornamental de sărbători. Credeți că dacă nu ne manifestam nemulțumirea și dacă nu luam măsuri mai împodobea cineva ceva? Și da, chiar dacă nu sunt cele mai frumoase beculețe ornamentale din istoria orașului, contează că sunt! Și da, poza de mai sus e din Ploiești și e mai actuală ca niciodată.

4. TRAMVAIELE SUNT APROAPE GATA

sursa foto: transploiesti.ro

Deși Ploieștiul a fost un an întreg mai mult șantier decât municipiu, diverse lucrări ce păreau interminabile se apropie de final. Ni s-a promis (da, știu, promis.. cuvântul magic) punerea în funcțiune a tramvaiului 101 la începutul anului 2016, ceea ce tot e bine. Mai e de lucru la șinele traseului 102, dar dacă nu îi lăsăm să ne tragă pe sfoară, avem mari șanse să ajungem un oraș model.

5. SE FACE CURĂȚENIE LA CONDUCERE

foto © bogdinu.cf

Să nu uităm faptul că primarul orașului Ploiești umblă prin tribunale, iar viceprimarii cu atribuții de primar sunt schimbați săptămânal. Ni se pregătește ceva mai bun. Tot ce trebuie să facem este să rămânem la fel de vigilenți și de atenți la ceea ce este în jurul nostru. Adevărat, ne-am trezit! Important e să nu ne întoarcem pe cealaltă parte și să adormim la loc.

6. AU FOST MODERNIZATE UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT

foto © bogdinu.cf

Mai multe unități de învățământ din oraș au fost modernizate cu ajutorul Primăriei Ploiești. Investiția le-a fost benefică elevilor. Printre aceste unități de învățământ se numără și C.N. „Nichita Stănescu” Ploiești, C.N. „Jean Monnet” Ploiești și C.N. „Alexandru Ioan Cuza” Ploiești. Într-adevăr, primăria nu a avut un an prea productiv, dar la anul s-ar putea ca totul să se îndrepte radical.

7. S-AU ÎNCEPUT LUCRĂRILE LA PODUL DE LA GARA DE VEST

foto © bogdinu.cf

În 2015 chiar și infrastructura orașului s-a dezvoltat, de fapt încă se dezvoltă. Mă refer la podul de la gara de vest la care, surprinzător, chiar se lucrează! Ca să vedeți despre ce vă vorbesc, mai sus aveți o poză de ansamblu a șantierului.

8. NE-AM CONSOLIDAT RELAȚIA CU BUCUREȘTIUL

foto © bogdinu.cf

După incidentul #Colectiv, Ploieștiul a fost printre primele orașe din provincie care a reacționat. Ne-am susținut „vecinii” din București de câte ori am avut posibilitatea. Am râs și am plâns alături de ei și am demonstrat că ne desparte doar distanța. Nu suntem cu nimic mai prejos.

9. SUNTEM ÎN CONTINUARE UN ORAȘ EUROPEAN

foto © bogdinu.cf

Ne-am susținut și în acest an, cu mândrie, titlul de oraș european, din toate punctele de vedere.

 

Mulțumiri WestMall Ploiești. Fără ei, articolul ăsta nu ar fi fost atât de simpatic.

Foto cover: bhnvstl.deviantart.com


Reclamă: Cumpără cartea „50 De Secrete Ale Artei Persuasiunii” (transport gratuit) la prețul de doar 24,66 RON!

Anunțuri

Tu ce părere ai..?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s