Cum am învățat să joc biliard fără să fac victime

Sâmbătă a avut loc prima reuniune a Blogosferei Prahovene, si nu numai. Blogmeet-ul, așa cum îl numim noi, a debutat într-o notă aproape formală, asta până s-a lăsat „cu cioburi”.

Împreună cu bloggerii prahoveni am discutat diverse proiecte pentru a ne dezvolta și promova comunitatea, l-am cunoscut pe Grigore, am făcut poze la toate gustările pe care ni le-a pus la dispoziție personalul Horse Pub Ploiești și am învățat să joc biliard alături de Andrei (care mi-a fost și Guru), Mihaela, Robert și Emil, care a promis că o să își pună pe blogul principal și restul site-urilor ca să ne ușureze și nouă munca la „datul de link-uri”.

De asemenea l-am cunoscut face2face și pe Dragoș Șchiopu, atât în urma dorinței mele, cât și a lui.. și citez:

Apoi tin sa multumesc unui blogger care habar nu am cine este, dar care a fost alaturi de noi si de campanie toata ziua si care a fost atat de activ pe facebook, incat la un moment dat m-am intrebat daca nu e si el undeva ascuns intr-un colt al cafenelei – e vorba de Bogdan Dinu, pe care chiar astept sa-l cunosc la urmatorul nostru blog meet.

Dragoș Șchiopu pe dragosschiopu.ro @ Bloggeri, ieri ati fost minunati! (19/12/2014)

11304537_843998565690276_906842956_n
El este Grigore.

 

P.S.: Nu am reușit să fac o listă cu toți bloggerii prezenți și cu adresele lor web, deci dacă văd articolul ăsta îi rog să lase își lase și ei adresa blogului într-un comentariu 🙂

Anunțuri

3 gânduri despre „Cum am învățat să joc biliard fără să fac victime

  1. Deci l-ai cunoscut pe marele Emil Calinescu, care e in continuare mare, dar si pe marele Dragos Schiopu, care intre timp a mai slabit… Deci nu ai uitat replica lui Dragos spusa atunci cand ne-ai sustinut toata ziua in campania cu Glorya Jeans Coffees…

    Apreciază

Tu ce părere ai..?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s