5 motive pentru care trebuie să vii la „Spring Prom”

Știm cu toții că în luna mai se desfășoară, în Koshin. Știm că vrei să te duci… iar. Știm că o schimbare în programul tău lunar (care e cam același în fiecare lună) ar fi binevenită… Tocmai de aia am hotărât să scriu acest text.

SPRING PROM vine ca o continuare a balurilor bobocilor desfășurate de colegiile naționale din Ploiești și nu numai. În cadrul acestuia, din câte am înțeles, perechile de „miss și mister” alese de către elevii fiecărui liceu vor concura pentru titlul primit anterior, însă pentru ce la nivelul orașului.

Aceștia vor fi nevoiți să treacă diverse probe asemănătoare celor prezente la balul organizat de către liceu. De ce cred că te-aș putea convinge să participi la așa ceva? Pentru că…

  1. Nu consider că meriți să plătești o sumă de bani pentru a participa la un bal, desfășurat în mod frecvent, pentru a te „bucura” mereu de aceeași atmosferă și de a petrece de fiecare dată în același context.
  2. Spre deosebire de alte petreceri, cea prezentată de mine are un scop bine fixat: acela de a-ți oferi 11143105_375574149297123_4511981914560015578_nocazia să cunoști persoane noi.. în amănunt.
  3. Nu vor mai exista conflictele cu părinții sau cu prietena. Adică… ce ocazie mai bună vei avea să înlocuiești celebra replică „am fost cu bă’eții” în oraș, la o bere” cu „am fost cu școala la un bal”.
  4. Cu ajutorul banilor pe care îi dai pe bilet se vor organiza alte evenimente mișto în viitorul apropiat la care, evident, vei fi invitat.
  5. Ai ocazia să ne arăți ce persoană faină ești și cât de mult ne poți ajuta să arătăm că este mai importantă de o mie de ori calitatea (persoanelor prezente la eveniment) decât cantitatea.

Astea sunt doar 5 argumente, însă lista poate continua… Și nu, ăsta nu e un anunț publicitar, ci e dorința mea exprimată în scris de a te vedea la bal și de a te cunoaște personal. Biletele poți să le cumperi de pe acum de la președinții de CȘE-uri, iar pe 8 mai ne vedem în Koshin. Mai jos îți las legătura către pagina evenimentului pentru toate informațiile oficiale și pentru următoarele update-uri…

https://www.facebook.com/events/1451939275097316/

Convinge-ți și prietenii să vină ! Dă share acestui articol folosind unul, sau mai multe dintre butoanele de mai jos !

Anunțuri

Un gând despre „5 motive pentru care trebuie să vii la „Spring Prom”

Tu ce părere ai..?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s